Sfanta Marina, izbavitoarea de duhuri rele

Mareste imaginea.

Sfanta Marina este praznuita de Biserica Ortodoxa pe 17 iulie. Sfanta Marina a primit moarte muceniceasca in timpul persecutiilor initiate de imparatul Diocletian. Este invocata in rugaciunile Bisericii ca izbavitoare de duhuri rele si tamaduitoare de boli sufletesti si trupesti.

Viata Sfintei Mucenite Marina

Sfanta Marina, originara din Antiohia Pisidiei, era unica fiica a preotului pagan Edisie. Dupa ce i-a murit mama, tatal sau a incredintat-o unei femei. La varsta de 12 ani, Marina a invatat credinta in Hristos de la crestinii din localitatea natala. Inima ei tanara s-a inflacarat de dragostea pentru Hristos si a luat in inima ei hotararea de a ramane fecioara si de a-si inchina toata viata lui Hristos Domnul, cu dorinta de a muri ca mucenita a Lui, primind botezeul sangelui. Afanta Marina si-a petrecut astfel viata in rugaciune pana la cincisprezece ani, cand a fost parata dregatorului cetatii. Acesta a arestat-o si, vazand cat e de frumoasa, a cerut-o de sotie. Ea nu a acceptat si atunci a supus-o la chinuri. Insa pentru credinta ei, trupul i-a ramas nevatamat, prin harul Domnului. Sfanta Marina s-a rugat lui Hristos sa primeasca botezul muceniciei, asa cum l-au primit mucenicii din veac. Atunci dregatorul a poruncit sa i se taie capul, astfel trecand la cele vesnice Sfanta Mare Mucenita Marina. Patimirile ei au fost relatate de catre Teotim, un martor ocular care, potrivit Sinaxarului, "a privit la toate muncile ei si s-a invrednicit a fi vazator al acelor vedenii, care i s-au descoperit sfintei”.

Moastele Sfintei Marina

Pana la ocuparea Constantinopolului de catre cruciatii apuseni in anul 1204, moastele Sfintei Mucenite Marina au fost pastrate in Manastirea Pantepontia. Potrivit altor izvoare, acestea ar fi fost pastrate in Antiohia pana in anul 908 iar de aici ar fi fost mutate in Italia.

In prezent, moastele Sfintei Marina se gasesc in Atena, in biserica inchinata Sfintei Mucenite. Mana sa dreapta se afla in Muntele Athos la Manastirea Vatoped. De asemenea, particele din moastele Sfintei Marina se gasesc si in Albania, la Manastirea Sfanta Marina de pe Muntele Langa.

In tara noastra, particele din moastele Sfintei Marina se gasesc la Manastirea Hurezi(palma) si la biserica din localitatea Fetesti, jud. Suceava.

Ciocanul Sfintei Marina

In Viata Sfintei Marina, relatata in Sinaxar, se aminteste ca in timp ce Sfanta gasea in temnita a intrat in celula diavolul, care luand chipul unui balaur a incercat sa o inspaimante. Neinfricata atleta a lui Hristos a prins cu mana demonul si, gasind un ciocan, l-a lovit, rusinandu-l pe acesta. Apoi, cand Marina s-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci, acesta s-a facut nevazut. Din acest motiv, in unele icoane, Sfanta Marina este reprezentata avand in mana un ciocan sau chiar lovindu-l pe diavol cu ciocanul.

Sfanta Marina in calendarul popular romanesc

Pornind de la aceeasi intamplare din viata Sfintei relatata in Sinaxar, poporul roman a nascocit o poveste in care se spune ca Sfanta Marina s-a dus la biserica si l-a gasit pe necuratul vrand sa toace. I-a smuls ciocanele si cu ele l-a batut! De aceea, se zice, trebuie sa-i tii ziua Sfintei, sa nu te bata si pe tine cu boli grele!

Intre 15 si 17 iulie romanii tin Circovii de Vara. Numele provine din expresia slavona "terkovnaie sviata“, care inseamna "sfintii Bisericii“. In aceste zile, Biserica a randuit praznic pentru mai multi sfinti, dar oamenii, impresionati de Sfintele Mucenite Iulita si Marina, care au fost batute si torturate pentru Domnul Hristos, au facut din aceasta zi o sarbatoare pentru femei. Iar sfintii sarbatoriti in aceste zile au fost considerati mai mici decat sfintele, "slugile Marinei“.

Radu Alexandru

Cumpara icoana Sfintei Mucenite Marina de pe Magazinul online Icoane.CrestinOrtodox.ro

Viata Sfintei Maria Magdalena

Mareste imaginea.

Viata Sfintei Mironosite, intocmai cu Apostolii, Maria Magdalena

Sfanta Maria, cea numita Magdalena, a fost ucenita si mironosita lui Hristos cea dintai si cea mai mare decat toate mironositele si purtatoarele de mir. Ea se tragea din semintia lui Neftalim, a carei patrie se cuprinde in hotarele Galileii celei de sus, dintr-un loc ce se numeste Magdal si de unde s-a numit si Magdalena. Aceasta a trait in vremea venirii pe pamant a Domnului nostru Iisus Hristos, si din tinerete ori dupa judecatile neajunse ale lui Dumnezeu - ca sa se arate lucrurile Fiului lui Dumnezeu intru dansa, precum insusi zice despre orbul din nastere -, ori prin ingaduinta dumnezeiasca spre oarecare folos sufletesc, ea era muncita si suparata de sapte duhuri necurate.

Si auzind ea de Hristos, Mantuitorul lumii, Care umbland in vremea aceea prin cetatile si satele Galileii, tamaduia toate bolile si neputintele din oameni, izgonea pe diavoli dintr-insii, propovaduia Evanghelia imparatiei cerului si cu puterea Sa dumnezeiasca cea datatoare de tamaduiri, facea bine tuturor, s-a dus la Dansul si s-a invrednicit indata de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, impreuna cu cei miluiti. Caci a cautat spre dansa Domnul Cel multmilostiv, care cunoaste toate mai inainte de facerea lor, si a gonit dintr-insa pe acei sapte diavoli muncitori cumpliti, facand-o sanatoasa nu numai cu trupul, dar si cu sufletul; caci i-a luminat mintea cu lumina cunostintei adevarului, ca sa cunoasca ca El este Mesia Cel asteptat si sa creada intr-insul, ca El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatal, spre mantuirea lumii.

De atunci, Sfanta Maria Magdalena s-a facut ucenita si urmatoare lui Hristos, slujindu-L impreuna cu celelalte sfinte femei, pana la patimile Lui cele de buna voie, pana la moartea pe cruce si pana la ingroparea dumnezeiescului Trup, dupa cum marturiseste despre aceasta Sfantul Matei Evanghelistul, astfel: Acolo erau si femei multe, privind de departe, care venisera dupa Iisus din Galileea, slujindu-I Lui, intre care era si Maria Magdalena.

Caci aceasta sfanta mironosita mai mult decat toate petrecea nedezlipita de Hristos si de Preacurata Lui Maica. Pentru aceasta evanghelistul o pune mai intai decat pe celelalte, ca pe o mai iubitoare de Hristos si de Maica Lui si ca pe o mai osardnica slujitoare Maicii Facatorului sau de bine si Mantuitorului nostru. Caci si in vremea rastignirii Lui, ea statea langa cruce, impreuna cu Preacurata Fecioara Nascatoare de Dumnezeu si impreuna cu celelalte femei, privind la patimirea lui Hristos. Pe de o parte plangea si se tanguia cu amar pentru Dansul, iar pe de alta suferea pentru Maica Lui cea cu totul fara de prihana, care plangea si se jelea fara de mangaiere, ca o Maica pentru preaiubitul ei Fiu, caci sufletul ei era patruns de sabia de care spusese batranul Simeon mai inainte, si fiind slabita cu totul de durerea inimii, Sfanta Maria Magdalena o mangaia si o sprijinea pe cat ii era cu putinta, impreuna cu celelalte, facand toate pentru usurarea supararii ei.

Si dupa ce s-au dus toti rastignitorii si Hristos Si-a dat sufletul, au venit Iosif din Arimateea cu Nicodim si au luat trupul lui Iisus de pe cruce; iar Maria Magdalena, cazand impreuna cu Preacurata Lui Maica si cu celelalte, au sarutat sfantul si indumnezeitul Lui trup si L-au petrecut pana la mormant. Iar dupa ce L-au pus in mormant, pravalind piatra pe usa lui, toate celelalte femei s-au dus impreuna cu Iosif si cu Nicodim, numai ea impreuna cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu se vede ca au ramas langa mormant, dupa cum zice Sfantul Matei Evanghelistul:Erau Maria Magdalena si cealalta Marie, adica Nascatoarea de Dumnezeu, sezand in preajma mormantului.

Dar, fiindca atunci era vineri, seara tarziu, si, dupa porunca Legii Vechi, se cadea sa se odihneasca fiecare dupa lucrul sau, s-au dus si ele sa se odihneasca in casa lor. Deci sambata s-au odihnit, dupa porunca, dupa cum zice Sfantul Luca Evanghelistul. Iar dupa ce a trecut sambata, cand se lumina de ziua intaia a saptamanii, dupa cum scrie Sfantul Matei Evanghelistul, care istoriseste cea dintai mergere a femeilor la mormant, a venit Maria Magdalena si cealalta Marie, adica Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, sa vada mormantul; pentru ca Maica Domnului, patimind durere ca o maica mai mult decat toti, n-a putut sa rabde pana ce se vor pregati si celelalte mironosite, ci, afland pe Maria Magdalena impreuna alergatoare si intocmai ca dansa cu sarguinta, cu durerea si dorinta - caci era prea sarguitoare aceasta femeie, pentru aceea se pomeneste de toti cei patru evanghelisti a venit indata dupa miezul noptii la mormant, nu cu aromate, ca nu ingaduia vremea, ci numai sa vada mormantul. Aceasta este cea dintai ducere a cinstitelor si sfintelor femei la mormantul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care o istoriseste Sfantul Matei Evanghelistul.

Si apropiindu-se ele de mormant, iata s-a facut indata cutremur mare, caci ingerul Domnului, coborand din cer si venind, a rasturnat piatra de pe mormant si a stat deasupra ei. Iar Domnul era inviat atunci, caci evanghelistul n-a zis ca dupa ce s-a rasturnat piatra, atunci a iesit Mantuitorul din mormant, ci cum ca ingerul a rasturnat piatra si a sezut deasupra ei. Caci Domnul, stralucind trupul Sau cu nestricaciune, ca un Dumnezeu, a iesit din mormant cand piatra era pusa deasupra, precum si in seara aceleiasi Duminici, usile fiind incuiate, a intrat la ucenicii Sai. Si era chipul lui ca fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada si de frica lui s-au cutremurat strajerii si s-au facut ca niste morti. Si raspunzand ingerul, a zis catre femei: „Nu va temeti, stiu ca pe Iisus Cel rastignit II cautati. Nu este aici, ci S-a sculat, precum a zis; veniti de vedeti locul unde a zacut Domnul- si, degrab mergand, spuneti ucenicilor Lui ca S-a sculat din morti".

Vedeti ca ingerul nu le-a mustrat, nici le-a spaimantat, ci a vorbit cu blandete catre dansele: „Nu va temeti, stiu ca pe Iisus Cel rastignit Il cautati!" Si nu numai aceasta, dar le cheama sa vada si locul unde a fost pus trupul Lui, zicandu-le: „Veniti de vedeti unde a zacut". El le si sfatuieste sa se duca sa spuna ucenicilor ca Domnul a inviat, zicandu-le: „Mergand, spuneti ucenicilor Lui ca S-a sculat din morti". Pentru ce asa? Ca sa se arate si din amortirea strajerilor si din cutremurul care a urmat si din vorbirea cea cu blandete, ca aceasta este cea dintai ducere la mormant a femeilor, iar nu dupa cum socotesc altii.

Deci aceste doua femei, adica Preasfanta Fecioara, Nascatoarea de Dumnezeu siMaria Magdalena, ducandu-se de la mormant, cu frica si cu bucurie mare, ca sa vesteasca apostolilor ca S-a sculat Domnul, precum a zis catre dansele ingerul, le-a intampinat insusi Dumnezeu, Cuvantul cel intrupat, si le-a zis: „Bucurati-va!" Iar ele, cazand, s-au inchinat Lui si, cuprinzandu-I picioarele, le-au sarutat. Iar Domnul nu le-a certat cand s-au atins de Dansul, caci II vedeau intai; ci, dimpotriva, le-a imbarbatat si le-a facut fara de temere, zicand: „Nu va temeti, ci duceti-va si spuneti fratilor Mei sa se duca in Galileea; acolo Ma vor vedea". Iar ele, ducandu-se la ucenici, le-au vestit lor si tuturor celor ce erau impreuna cu ei, cuvintele ingerului si ale Domnului, si cum ca L-au vazut pe El. Si nu numai aceasta, ci si picioarele Lui le-au cuprins. Iar ucenicii Domnului, din pricina multei si negraitei intristari ce li s-a facut cu rastignirea Dascalului lor, nu sufereau nici sa le auda. Insa, pentru Magdalena, dupa cum mi se pare, nici un cuvant n-au zis; iar pentru Preacurata Maica Domnului, pentru ca o cinsteau si se cucerniceau de dansa, au zis in sine, ca a amagit-o covarsirea mahnirii, tulburandu-i mintea, vederea, auzirea si pipairea. Dar sufletul ei cel curat si stralucit fiind incredintat cu dinadinsul de toate acelea care le-a vazut si le-a pipait; a ramas intru sine, nimic pricindu-se mai mult cu ucenicii si nemaiducandu-se la mormant.

Iar Maria Magdalena, crezand mai mult apostolilor, decat celor vazute si pipaite de ea insasi, era oarecum mica la credinta intru sine; si neincrezandu-se unei vederi, ci socotind ca i s-a nalucit, a luat cu ea pe Ioana, pe alta Marie si pe alte femei si iarasi s-a dus cu aromate la mormant, in aceeasi noapte, fiind inca dimineata, mult mai inainte de a se lumina de ziua; si a intrat in mormant cu cele ce erau cu ea, caci piatra era acum rasturnata. Dar trupul Domnului nu l-au aflat si nedumerindu-se ele in sinea lor, le-au stat inainte doi barbati, care erau sfinti ingeri, imbracati in haine albe fulgerand. Iar ele temandu-se de acea vedere, ingerii au zis catre ele cu certare: „Ce cautati pe Cel viu cu cei morti? Nu este aici, ci S-a sculat!"

Deci luati aminte, iubitilor, cum se arata ca nu este aceasta intaia mergere a femeilor la mormant, ci a doua. Caci era lucru necuviincios ca pe femeile care nu vazusera si nu auzisera nimic de Invierea Domnului, sa le certe si sa le mustre sfintii ingeri, zicandu-le: „Ce cautati pe Cel viu cu cei morti...?" Dar pentru aceea le certau acum ingerii, caci aratat este ca ele n-au crezut, desi au auzit mai inainte toate acestea, de la cele ce au vazut pe Domnul si au auzit de la El raspunsul catre ucenici, caci mai erau si unii barbati cu ele. Cine zice acestea? Sfantul Luca Evanghelistul. Iata ce zice el: „intr-una din sambete, intru adanca manecare, mersera la mormant, ducand mirosirile pe care le gatisera. Si oarecare impreuna cu dansele". Dupa aceea, nu numai ca le-au certat ingerii, dar le-au si zis: „Aduceti-va aminte, cum v-a grait, pe cand era cu voi in Galileea, ca se cade Fiului Omului sa se dea in mainile oamenilor pacatosi si sa se rastigneasca si a treia zi sa invieze". Atunci ele si-au adus aminte de cuvintele Lui.

Apoi plecand si acesti barbati si femeile impreuna cu Maria Magdalena, au vestit pe ucenici. Deci Maria Magdalena pentru a doua oara vazuse mormantul, iar celelalte o data, dar cuvintele lor s-au aratat inaintea ucenicilor ca o barfeala si nu le-au crezut. Acestea le scrie Sfantul Luca Evanghelistul, pentru a doua mergere a femeilor la mormant.

Dar ce s-a intamplat dupa aceea? Duhul Mariei Magdalena ardea, caci ucenicii n-au crezut-o nici pe ea, nici pe cele impreuna cu ea, ci au socotit ca o barfeala cuvintele lor. Pentru aceea, sculandu-se singura, acum fiind dimineata, s-a dus la mormant pentru a treia oara si a vazut piatra rasturnata de pe usa mormantului. Deci a alergat la Simon Petru si la Ioan. Din acestea se vede priceperea femeii acesteia, cum se necajea cu sufletul, caci impreuna cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu au vestit ucenicilor despre invierea lui Hristos, dupa intaia mergere la mormant, dar nu le-au crezut. Apoi, venind iarasi foarte de dimineata impreuna cu alte femei si barbati, si atunci cuvintele ei s-au aratat ca o barfeala. Si se necajea nu numai pentru ca nu au crezut-o, dar si pentru ca nu s-a sculat cineva dintre ei sa se duca la mormant si sa vada; ci, fie de frica iudeilor, fie de multa si negraita mahnire, sedeau toti ca niste morti. Abia singur Petru, dupa a doua vestire a femeilor, s-a sculat si s-a dus singur la mormant, dar numai s-a aplecat in el, caci nu indraznea sa intre, poate pentru ca se credea nevrednic, din pricina lepadarii sale de Dansul; poate si pentru frica iudeilor, precum s-a zis mai sus.

Deci pentru acestea, Maria Magdalena arzand cu duhul de dragostea ce o avea catre Dascalul si Binefacatorul sau si fiind plina de cuget dumnezeiesc, s-a dus singura a treia oara la mormant iarasi de dimineata si afland piatra luata de pe el, s-a intors la ucenici, gandind in sine acestea: „Daca le voi spune lor ca a inviat Hristos, iarasi voi ridica strigare impotriva mea ca sunt indracita; caci daca n-am fost crezuta impreuna cu celelalte femei, cand le-am vestit invierea lui Hristos, cum voi fi crezuta acum singura? Deci stiu ce voi face. Voi grai celor mai mari si mai fierbinti cu dragostea catre Hristos, adica lui Petru si lui Ioan. Insa si acestia au auzit mai inainte de invierea Domnului nostru Iisus Hristos, dar din multa necredinta si pentru marimea minunii, se afla ca si cum n-ar fi auzit nimic. Deci cum ii voi destepta pe ei, ca macar sa mearga la mormant si sa vada lucrul ce s-a facut? Am aflat ce voi face. Nu le voi spune lor ca a inviat Domnul, caci atunci voi cadea iarasi in cele de mai inainte, ci le voi spune o veste vrednica de crezut".

Deci Maria Magdalena a venit, precum s-a zis, la Petru si la Ioan si le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormant si nu stiu unde L-au pus". Ca si cum ar fi zis astfel: „Ascultati-ma pe mine, robii lui Dumnezeu! Ori S-a sculat Domnul din morti, ori nu; nu stiu sa va spun voua; dar una va zic cu adevarat, ca trupul Lui nu mai este in mormant. Pentru aceea sunteti datori a va sargui ca sa cunoastem cine este acela care L-a luat pe El si unde L-a pus". Vazut-ai intelepciunea acestei femei? Ca de nu vom zice ca astfel s-a sfatuit in sine, vom cadea in socoteli fara de randuiala si nepotrivite; ca si cum aceea care I-a pipait picioarele Lui, impreuna cu Preasfanta Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, si a auzit de la ingeri a doua oara ca S-a sculat Domnul, dupa aceea iarasi le-ar fi vorbit apostolilor ca de un mort, zicand ca „au luat pe Domnul meu din mormant si nu stiu unde L-au pus". Dar este aratat ca raspunsul ei era mestesugit si intelept; si astfel indata i-a plecat a merge la mormant.

Deci s-au pornit acesti doi ucenici la mormant, dar le-a urmat lor si aceasta minunata femeie. Apoi au intrat amandoi ucenicii in mormant si au vazut giulgiurile zacand singure si mahrama, cu care era infasurat capul Lui, era invaluita singura deosebi, iar trupul Lui nicaieri.Deci atunci au vazut si au crezut. Ce au crezut? „Ca au luat pe Domnul din mormant", precum le-a spus Maria Magdalena. Si s-au intors ucenicii la ai lor, necrezand nimic despre inviere. Si prin necredinta lor au aruncat in oarecare indoiala si pe Maria, care se facuse atat de credincioasa, dupa ce vazuse si auzise atatea. Deci ea, din multa evlavie, socotea in sine acestea: „Pana acum mi se parea ca am oarecare cuget intemeiat, pana cand apostolii nu au vazut mormantul si de aceea nu credeau in Invierea Domnului. Iar acum, dupa ce au vazut ca trupul Domnului nu este in mormant, socotesc tot la fel, adica ca l-a furat cineva. Deci este aratat ca eu, fiind femeie, am naluciri si nu aud si nu vad nimic adevarat; iar ei, fiind barbati luminati de la Dumnezeu, raman nerataciti si nu se amagesc cu inlesnire, ca noi femeile".

Deci Maria Magdalena, avand in mintea sa aceasta socoteala, a ramas plangand langa mormant si, dupa ce s-au dus Petru si Ioan, s-a aplecat iar in mormant si a vazut doi ingeri imbracati in vesminte albe. Iar aceia au intrebat-o: „Femeie, de ce plangi? Pe cine cauti?" Ea a raspuns: „Au luat pe Domnul si nu stiu unde L-au pus". Apoi, venind acolo Domnul si vazandu-L ingerii, s-au sculat inaintea Lui. Iar ea, vazand ca ingerii s-au sculat, si sfiindu-se de dansii, s-a intors inapoi si, vazand pe Domnul, nu L-a cunoscut. Pentru ce? Pentru ca Domnul dupa inviere era imbracat cu trup nestricacios si nu se arata decat numai acelora carora voia, atunci cand voia sa se arate.

Si fiind intrebata de Domnul: „Femeie, de ce plangi? Pe cine cauti?", a raspuns asemenea ca si catre ingeri; caci credea ca el este gradinarul acelei gradini, in care era mormantul. Deci a zis catre Dansul: „Doamne, daca L-ai luat Tu, spune-mi unde L-ai pus pe El, ca eu il voi lua!" Aceste raspunsuri catre Domnul si catre ingeri, Maria Magdalena nu le-a facut cu mai inainte cugetare si cu fatarie, precum a facut catre ucenici; caci acelora le-a raspuns ca unora ce nu stiau, ca sa-i destepte pe toti sa se duca la mormant. Iar dupa ce au venit si au vazut ca trupul Domnului nu era in mormant si dupa ce n-au crezut ca a inviat, dupa aceea s-a indoit si ea cu gandul. Iar aceasta a patimit-o pentru ca era foarte cucernica si se incredea mai mult in socoteala apostolilor, decat in a sa. Deci acum fiind schimbata si incredintata cu adevarat ca trupul Domnului s-a luat din mormant de cineva, a raspuns ingerilor si Stapanului precum credea atunci.

Atunci Iisus, ca un Dumnezeu, vazand inima ei, a strigat catre dansa cu glasul Sau cel obisnuit, ca sa-L cunoasca: „Marie!" Iar ea, cunoscandu-i glasul acum, ca a doua oara i s-a aratat ei, a cazut la picioarele Lui, ca si la mergerea cea dintai; dar Domnul nu a primit-o cu aceeasi bucurie, ca atunci, ci a indepartat-o de la El, zicand: „Nu te atinge de mine!" Deci mai intai S-a lasat ca cele doua femei sa-I sarute cinstitele si preacuratele Lui picioare; si nici un cuvant ca acesta n-au auzit de la Dansul. Vezi ca, intr-adevar, pentru ca nu a crezut a indepartat-o Mantuitorul, zicandu-i: „Nu te atinge de Mine!"

Caci atunci, la intaia aratare a Domnului, le-a lasat sa se atinga si sa-I sarute picioarele, ca mai mult decat cu vederea si cu auzirea sa se incredinteze prin pipaire, ca Cel ce S-a rastignit si S-a ingropat, a inviat. Dar acum o indeparta de la Dansul pe Maria Magdalena, fiindca, schimbandu-se dupa atata incredintare, a auzit: „Nu te atinge de Mine, ca inca nu M-am suit la Tatal Meu!" Astfel o certa pe ceea ce s-a indoit in credinta si ii destepta mintea, aducandu-i aminte de Parintele Cel ceresc si incredintand-o sa nu-L socoteasca pe El a fi numai Acela care se vede, adica om inviat din morti, ci si Dumnezeu adevarat, ca Unul ce este Fiul adevarat al lui Dumnezeu, Care S-a facut om pentru noi. Si a zis: „Du-te si spune fratilor Mei, ca Ma voi sui la Tatal Meu si la Tatal vostru, la Dumnezeul Meu si la Dumnezeul vostru!" Acestea auzindu-le si vazandu-le Maria Magdalena, s-a dus la ucenicii Lui si nu le-a mai zis ca au luat pe Domnul din mormant; ci a venit cu multa incredintare si indrazneala, spunand ca a vazut pe Domnul si ca i-a spus acele cuvinte. Aceasta este a treia mergere a femeilor la mormantul Domnului, pe care a scris-o Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu si care s-a facut foarte de dimineata, fiind inca intuneric.

Acum trebuie sa spunem si despre a patra mergere a femeilor la mormant, ca sa se vada osardia, evlavia, dragostea si durerea inimii pe care Sfanta Maria Magdalena o avea catre Domnul si Dascalul ei; caci numai ea dintre toate s-a dus la mormant de patru ori. Aceasta a patra mergere Sfantul Duh a iconomisit sa o scrie Sfantul Marcu Evanghelistul. Dar unde este aratat ca a patra mergere la mormant a femeilor este cea istorisita de Sfantul Marcu? Aceasta ne-o arata vremea, fiindca numai Marcu scrie ca femeile au venit la mormant, cand rasarea soarele. Caci ce zice? „Maria Magdalena caci pe ea au pomenit-o toti cei patru evanghelisti, dupa cum s-a zis mai inainte impreuna cu alte femei, care aveau miruri mai inainte pregatite; trecand sambata, dis-de-dimineata, in prima zi a saptamanii, au venit la mormant, pe cand rasarea soarele".

Deci acum sa socotim pentru ce Maria Magdalena, dupa trei vederi, iarasi s-a dus la mormant impreuna si cu aceste femei si mai ales ducand cu sine miruri si aromate, socotind ca vor afla trupul in mormant. Asculta, iubite, cu luare aminte: Maria Magdalena, incredintandu-se desavarsit despre Invierea Domnului prin a treia vedere a lui Dumnezeu si marturisind ucenicilor ca a vazut pe Domnul si ca i-a zis cele ce s-au spus mai sus, nu s-a mai indoit. Dar, de vreme ce a vazut pe Maria lui Iacov cel Mic si mama lui Iosi, pe Salomeea si pe alte femei ducandu-se la mormant, avand cu ele aromate, s-a dus impreuna cu dansele, pe cand rasarea soarele, nu ca si cum s-ar fi indoit, ci ca si cum ar fi povatuit pe celelalte femei. Ea se bucura si salta, ca a vazut de multe ori mormantul desert, iar femeile celelalte, ori nu auzisera pana atunci nimic din cele facute, ori desi auzisera, insa auzisera un cuvant nesigur rau; de unde se cunoaste, ca nu stiau nimic, caci ziceau: „Cine ne va rasturna noua piatra de pe usa mormantului?" fiindca piatra era foarte mare. Dar, cautand, au vazut ca piatra era rasturnata de pe usa mormantului.

Vezi, ca nici despre piatra nu stiau ele cu dinadinsul, precum femeile de la Matei si de la Luca. Apoi, intrand in mormant, au vazut pe un tanar sezand de-a dreapta, imbracat in vesmant alb, si s-au spaimantat. Iar acela nu le-a certat pe ele, precum ingerii pe cele de la Luca, si Insusi Domnul pe cea de la Ioan, caci ingerul stia ca atunci venisera intai. Dar nici pe Magdalena n-a certat-o, caci cunostea prin bucuria fetei ei, ca acum nu a venit la mormant indoindu-se de Invierea Mantuitorului; ci a venit bucurandu-se si veselindu-se. De aceea, nu numai ca nu le-a certat, dar chiar le-a imbarbatat pe ele, ca si ingerul cel dintai, pe cele de la Matei, zicandu-le: „Nu va spaimantati; pe Iisus Nazarineanul Cel rastignit Il cautati? S-a sculat, nu este aici; iata locul unde L-au pus pe Dansul. Deci duceti-va si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru, ca va merge mai inainte de voi in Galileea; acolo Il veti vedea pe El, precum v-a zis voua". Deci iesind femeile degraba, au fugit de la mormant, caci le cuprinsese cutremur si spaima, si n-au spus nimanui nimic, caci se temeau. De aici se arata ca femeile acestea sunt altele, afara de cele de la Luca si Matei, si afara de Maria Magdalena.

Sfanta Maria Magdalena, ucenita cea adevarata si osarduitoarea lui Hristos, a slujit Mantuitorului cu astfel de dragoste si cu astfel de sarguinta si mai inainte de patimi. Apoi ea a suferit durere indoit de mare, in vremea patimii Mantuitorului nostru Iisus Hristos; pe de o parte vazand pe Domnul sau spanzurat pe Cruce atata vreme, incat putea cineva cu inlesnire sa-I numere toate oasele, avand capul ranit de spini, fata fara chip, mainile si picioarele patrunse de piroane, coasta impunsa cu sulita si tot trupul ranit de batai; iar pe de alta, vazand pe Preacurata Lui Maica si sprijinind-o si mangaind-o, atunci cand se tanguia cu amar si lesina de durerea inimii.

Asa a fost de sarguitoare pentru adeverirea invierii lui Hristos, incat numai ea a mers de patru ori la mormantul Lui si, dupa a patra intoarcere de la Mormant, a ramas langa Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, slujindu-i ei nu ca unei maici a Dascalului si a Binefacatorului ei, ci ca unei Maici a insusi Fiului lui Dumnezeu, Facatorul tuturor. Iar dupa inaltarea Lui la ceruri, a iesit si ea, ca un apostol, la propovaduire si, strabatand prin multe tari, a binevestit pe Hristos tuturor paganilor. Deci pe multi i-a adus la cunostinta de Dumnezeu, ca si Sfintii Apostoli; apoi a mers la Roma si a stat si inaintea Cezarului Tiberiu, pe care l-a tamaduit, fiind bolnav de un ochiA si, povestindu-i toate cele despre Hristos, l-a facut sa creada intr-Insui, dupa cum zic unii. De aceea el s-a pornit cu urgie impotriva lui Pilat si impotriva arhiereilor si i-a pedepsit, dupa faptele lor, cu rea si cumplita moarte. Dupa aceasta, ea a plecat din Roma si s-a dus in Efes, la Sfantul loan Cuvantatorul de Dumnezeu. Acolo slujind apostoleste la mantuirea oamenilor, prin fericita adormire s-a mutat catre Domnul si a fost ingropata de catre Sfantul loan Cuvantatorul de Dumnezeu, la intrarea pesterii intru care au adormit cei sapte sfinti tineri mai pe urma.

Iar mai tarziu, imparatind peste greci preainteleptul Leon, a adus de acolo in Constantinopol cinstitele moaste ale Sfintei Maria Magdalena si le-a pus in manastirea Sfantului Lazar, pe care o zidise el. Acolo se savarsea praznuirea pomenirii ei, intru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Tatal si cu Preasfantul si de viata Facatorul Lui Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sfanta Monica, ocrotitoarea sotiilor necajite

Mareste imaginea.

Sfanta Monica din Africa, mama Fericitului Augustin, s-a nascut in anul 322 si a trecut la cele vesnice in vara anului 378, la varsta de numai 56 de ani. Sfanta Monica este ocrotitoarea sotiilor si mamelor ale caror barbati sau copii traiesc departe de Dumnezeu, ratacind pe cai gresite. Sfanta Monica este praznuita in ziua de 4 mai.

Sfanta Monica, mama Fericitului Augustin

Sfanta Monica s-a nascut in anul 322, in localitatea Tagaste, din Africa de Nord, aflata astazi pe teritoriul Algeriei. Parintii ei au crescut-o inca de mica in credinta si invatatura crestina. Cele mai multe informatii despre viata Sfintei Monica le avem din cartea a noua, din "Marturisiri", intocmita de fiul ei, Fericitul Augustin.

La vremea potrivita, Sfanta Monica s-a casatorit cu Patricius, un demnitar pagan. Desi nu avea o fire blanda, barbatul a fost coplesit de blandetea si ascultarea Sfintei Monica, drept pentru care i-a respectat libertatea si credinta.

Sfanta Monica si Patricius au primit de la Dumnezeu trei copii: Augustin, Navigius si Perpetua. Singura ei fiica, Perpetua, dupa casatorie, ramanand vaduva, a imbratisat viata monahala si a fost aleasa stareta, la o manastire de maici din Hippona.

In cele din urma, prin curatia si rugaciunile sotiei sale, Patricius a primit botezul crestin. Femeilor care patimeau langa sotii lor, Sfanta Monica obisnuia sa le zica: "Sa fiti blande, sa va ascultati sotii si sa nu cautati niciodata motive de cearta. Casatoria inseamna liniste, dar si tacere si intelegere."

Cand a murit tatal sau, Augustin avea doar 16 ani. Inca de mic, el s-a dovedit a fi incapatanat si neascultator. Indurerata de acest lucru, mama lui a cerut ajutorul episcopului local, care i-a spus: "Tu sa continui sa te rogi Mantuitorului Iisus Hristos si Domnul sa te binecuvanteze, pentru ca nu este posibil ca fiul tau, pentru care ai varsat atatea lacrimi, sa fie pierdut."

In cele din urma, in anul 387, in ajunul Pastilor, renuntand la ratacirile maniheilor, Fericitul Augustin s-a botezat, spre nespusa bucurie a mamei sale. Despre acest lucru, Fericitul Augustin avea sa spuna: "Mama mea m-a nascut de doua ori, insa ce-a de-a doua nastere a fost un chin spiritual indelungat, din rugaciuni si multe lacrimi. Bucuria pe care am simtit-o in clipa in care L-am cunoscut cu adevarat pe Dumnezeu a fost una imensa."

Sfanta Monica si-a cunoscut mai dinainte sfarsitul, drept pentru care i-a zis fiului ei: "Fiule, in ceea ce ma priveste, eu nu mai gasesc nici o atractie pentru aceasta viata. Nu stiu ce sa mai fac aici, pe pamant, si pentru ce ma mai aflu aici. Aceasta lume nu mai este un obiect al dorintelor mele. A existat un motiv pentru care eu doream sa mai raman in aceasta viata: sa te vad crestin, inainte de a muri. Dumnezeu m-a ascultat mai mult decat as fi indraznit eu sa sper, mi-a dat posibilitatea sa te vad in slujba sa si dezrobit de aspiratiile unei fericiri pamantesti. Ce sa mai fac aici?" Si iarasi: "Sa ingropati acest trup unde va va placea mai mult; nu vreau sa va fie o greutate. Numai acest lucru vi-l cer, ca oriunde veti fi, sa va amintiti de mine la altarul Domnului."

Nu mult dupa botezarea lui Augustin, in vara anului 378, dupa noua zile de boala, la varsta de numai 56 de ani, Sfanta Monica a trecut la cele vesnice. Ea a fost inmormantata in Ostia, in sud-vestul Romei. Abia peste noua sute de ani, cinstitele ei Moaste au fost mutate in Roma. Sfanta Monica este ocrotitoarea sotiilor si mamelor ale caror barbati sau copii traiesc departe de Dumnezeu, ratacind pe cai gresite. Sfanta Monica este praznuita in ziua de 4 mai.

Manastirea Varatec

Mareste imaginea.

Manastirea Varatec

Manastirea Varatec este una dintre cele mai mari si mai vizitate manastiri ortodoxe din judetul Neamt. Aflata la numai 12 kilometri de Targu Neamt si la 40 de kilometri de Piatra-Neamt, este amplasata intr-un cadru natural deosebit, Manastirea Varatec este situata intr-o mica depresiune, de la poalele muntilor, adapostita de culmea Dealul Mare, la o altitudine de doar 460 metri.

Manastirea Varatec - scurt istoric

Manastirea Varatec nu a fost intemeiata de domni, nici de mari sfetnici ai tarii. Primele urme monahale pe acest loc sunt legate de numele maicii Olimpiada, o maica de la Manastirea Durau, tunsa in monahism in Schitul Topolnita, in apropierea actualului Varatec.

Pisania bisericii celei mari spune urmatoarele: "La anul 1808 s-au zidit aceasta biserica ce sa praznuieste hramul Adormirea Maicii Domnului prin osteneala Sfin. sale a pre. cuvi. Parintelui Iosif Duhovnicul si a staritei Olimpiadii, iar cei intai ctitori au fost maicile din acest locas. Al doilea mari ctitori au fost Doamna Elenco Paladi, care au daruit 3 mosii si maica Elisabeta Bals au daruit mosia Vulturesti, maica Safta Brancoveanu au harazit mosiile Osica si Vladulenii cu mai multe indatoriri in testamentul sau, iar celelalte mosii, vii si acarete ce au daruit si alti ctitori sunt scrisa in cartea vietii spre vecinica lor pomenire. 1841, octomvrii 20."

Drept aceea, intre anii 1781-1785, maica stareta Olimpiada, fiica de preot, a primit marea misiune de a intemeia un schit intr-o poiana de langa Varatec. Poiana a fost cumparata de la padurarul Ion Balanoiu. Lucrarea a inceput la sfatul Sfantului Paisie de la Neamt si cu binecuvantarea Mitropolitului Gavriil Calimachi.

Maica Olimpiada, cu numele din lume fiind Balasa Herescu, se va oferi trup si suflet zidirii obstii primei isihii de la Varatecc. Ea va adormi in Domnul in anul 1842, la varsta de 85 de ani.

Pe acest loc fiinta la acea data o micuta asezare monahala, cu o bisericuta de lemn si cateva chilii pentru maici, ridicate de Maica Olimpiada. In anul 1788, dupa alcatuirea unei consistente obsti monahale, Sfantul Paisie Velicicovschi de la Neamt va numi drept stareta a manastirii pe maica Nazaria de la Manastirea Durau. In anul 1794, maicile ridica o noua biserica, tot din lemn, insa mai incapatoare decat prima. Intre timp maicile de la Varatec se unisera cu maicile de la Schitul Topolita.

In anul 1803, Mitropolitul Veniamin Costache uneste Manastirea Agapia cu Manastirea Varatec. In anul 1808 va incepe zidirea actualei manastiri, din piatra si zugravita in alb. Biserica va purta hramul Adormirea Maicii Domnului.

Biserica de la Manastirea Varatec a fost terminata de zidit in anul 1812, abia in anul 1841, dupa zugravirea ei cu pictura, ea fiind complet terminata si sfintita. In anul 1821, manastirea nu este ocolita de necazurile vremurilor, otomanii care ii urmareau pe eteristi scotocind si distrugand multe din interiorul manastirii.

In anul 1839, domnul Mihail Sturza al Moldovei hotaraste ca Manastirea Varatec sa fie independenta de celelalte manastiri si schituri din zona, obstea de maici putand sa se ingrijeasca si sa hotarasca singura cele de folos manastirii.

Dupa anul 1844 se vor mai construi inca doua biserici: Biserica Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, Biserica Schimbarea la Fata, cat si un Paraclis inchinat Sfantului Nicolae. Potrivit insemnarilor celor vechi, din arhiva manastirii, in anul 1857, manastirea "avea 4 biserici cu 17 clopote, 300 de chilii si 700 de calugarite, 12 mosii si un venit de 13.000 galbeni".

Manastirea a intampinat o mare incercare in data de 11 iunie 1900. Un incendiu a cuprins o mare parte din manastire, pierderile fiind grele: chiliile au ars in mare parte, biserica a ramas fara acoperis si turle, iar clopotnita s-a prabusit si ea. Toate acestea au fost refacute in scurt timp, ele putand fi vazute pana astazi in manastire. Din-nainte de incendiu a ramas insa puternicul zid de piatra (1808-1812).

La o distanta de numai 150 de metri inspre sud-est de manastirea Varatec se afla Biserica Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, zidita de Eufrosina Lazu, in anul 1844, pe locul unei biserici de lemn din anul 1817. In partea sudica a bisericii, in afara, se afla Mormantul Veronicai Micle, trecuta la cele vesnice in anul 1889, dupa o perioada de vietuire in manastire.

In cimitirul manastirii, aflat la aproximativ 400 de metri de manastire, se afla Biserica Schimbarea la Fata. Aceasta a fost zidita tot prin osteneala monahiei Eufrosina Lazu, intre anii 1846-1847.

Manastirea Varatec - arhitectura

Biserica manastirii, inchinata Adormirii Maicii Domnului, imbina stilul moldovenesc cu elemente noi, aparute in Moldova prin secolele XVIII-XIX. Biserica se afla inaltata in centrul curtii interioare, precum la mai toate manastirile ortodoxe, fiind zidita din piatra de rau, luata din zona, cat si din caramida.

Biserica are forma de nava, avand pridvor, naos, pronaos si Altar. Cele doua turle ale acesteia sunt cilindrice, fiecare avand cate un acoperis in forma de clopot. In fata bisericii se afla statuia de bronz a Saftei Brancoveanu, care a ctitorit o parte din cele de folos manastirii. Statuia a fost lucrata de Ion Jalea, in anul 1935.

Pridvorul bisericii are intrarea pe peretele sudic, fiind acoperit cu doua calote sferice sustinute de un singur arc longitudinal si de alte doua arce laterale. Pronaosul si naosul sunt despartite de un zid sustinut de doua coloane. Aceste doua cupole sunt separate printr-un semicilindru de mici dimensiuni, sprijinit pe arce transversale, in timp ce altarul prezinta un arc dublou spre apus, fiind boltit in sfert de sfera la rasarit.

In pronaos se afla "Mormantul duhovnicului Iosif", adormit in Domnul la data de 28 decembrie 1828. Acesta este primul duhovnic de la Manastirea Varatec. Langa acesta se crede ca au fost inmormantate si primele starete ale manastirii: Olimpiada, Nazaria si Magdalena, insa mormintele acestora nu au fost inca descoperite.

Sfantul Altar este despartit de restul bisericii printr-o superba catapeteasma sculptata in lemn de tisa si poleita cu aur, lucrare cu o deosebita valoare artistica, executata de Constantin Zugravul, in anul 1816, pe cheltuiala logofetesei Elenco Paladi.

Pictura bisericii a fost realizata in anul 1841, ea fiind refacuta in anul 1882, de pictorii T. Ioan si D. Iliescu. Intre anii 1968-1969 pictura a fost din nou spalata si intarita de pictorul Arintiu Avachian si ajutoarele sale D. Gurita, G. Popescu, G. Salagian, cu binecuvantarea Mitropolitului Moldovei Teoctist, cu pornirea si staruinta maicii Pelaghia Amilcar, stareta a intregului sobor, si cu obolul credinciosilor.

In afara bisericii, langa zidul acesteia, se afla mormintele unor maici mai de seama din istoria manastirii: Evghenia Stefanescu, Eufrosina Lazu, Eugenia Negri, iconoama Veniamina Pribagu, arhimandrita Veniamina Hermeziu, si Ecaterina Bals, mama Saftei Brancoveanu.

Clopotnita manastirii, amplasata la o distanta de 80 de metri mai spre est de biserica, este o constructie din zid, cu aspect masiv, cu gang de intrare si doua etaje in forma patrata. Turnul are acoperisul in forma de mitra arhieresca. La primul etaj se afla paraclisul Sfantul Ierarh Nicolae.

Clopotnita este cuprinsa in corpul de chilii pe doua nivele, cu prispa larga, sprijinita pe siruri de coloane din lemn. Pe latura nordica a incintei se afla staretia si cladirile administrative, iar pe cea sudica, la parter, s-a amenajat o bogata si atractiva colectie muzeala in spatiul fostului Atelier Regina Maria, construit in anul 1934, de catre regele Carol al II-lea, la indemnul Mitropolitului Pimen.

Manastirea Varatec - muzeul si patrimoniul cultural

Muzeul manastirii Varatec pastreaza un valoros patrimoniu cultural-artistic si istoric, alcatuit dintr-un mare numar de hrisoave autentice, acte de danie si de intarire, obiecte de cult din metal pretios, icoane vechi, broderii, covoare si vesminte preotesti.

Printre cele mai deosebite obiecte din muzeu se numara: icoanele din secolul al XV-lea, de la Manastirea Rasca, cat si cele din veacurile XVI-XVII, de la Valeni - Piatra Neamt si Topolita, crucea din lemn de chiparos, facuta in anul 1596, si crucea de procesiune din lemn de maslin, donata in anul 1852 de Gheorghe si Maria Hermeziu, potirul din argint aurit daruit in anul 1840 de Safta Brancoveanu, Epitaful lucrat in fir de aur si argint de Smaranda Niculce in anul 1798, Evangheliarul grec tiparit la Venetia in anul 1811 si Evanghelia cea Mare tiparita la Manastirea Neamt, in anul 1821, ambele ferecate in argint aurit si impodobite cu icoane emailate.

Staretele manastirii au acordat o deosebita atentie pregatirii profesionale a monahiilor, in cadrul Manastirii Varatec creandu-se mai multe ateliere-scoala, dintre care mentionam: Scoala monahala de pregatire profesionala pentru mai multe indeletniciri si cultura generala pentru calugarite (infiintata la 1 septembrie 1803, de Veniamin Costachi), Scoala de fete pentru calugarite (deschisa la 18 decembrie 1860), Scoala de adulte (infiintata la 1 septembrie 1911), Seminarul monahal pentru calugarite.

In luna noiembrie 1940, functionau la Manastirea Varatec urmatoarele ateliere: broderie bisericeasca si legatorie de carti, covoare, tricotaj, tesut panza, pictura bisericeasca si arta decorativa, majoritatea acestora mentinandu-se si in prezent. La Manastirea Varatec a lucrat mai multi ani arhimandritul scriitor Valeriu Anania, ales in anul 1993 drept Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului.

Mănăstirea Putna (scurt istoric)

Situata intr-un tinut de har si pace, Manastirea Putna ramane, de peste cinci veacuri, un important punct de reper spiritual, istoric si cultural al unei lumi aflate in framantarea istoriei.

  
Manastirea a fost numita Ierusalim al neamului romanesc, deoarece aici isi are mormantul cel mai iubit conducator pe care l-au avut romanii: Stefan cel Mare si Sfant. Acesta a avut cea mai lunga domnie dintre voievozi (1457-1504), a castigat 34 de razboaie din 36 si a construit peste 30 de biserici si manastiri. Putna este prima si cea mai vestita ctitorie a voievodului; ea va fi terminata in 1469 si va ajunge necropola domneasca. Sub lespezile locasului se afla 28 de morminte, multe dintre ele apartinand dinastiei Musatinilor.Cronicarul Ioan Neculce ne spune ca biserica era “tot cu aur poleita zugravala, mai mult aur decat zugravala, si pre dinlauntru si pre denafara”. Cu timpul, manastirea va deveni un important centru de cultura. Chiar si dupa moartea voievodului, aici vor functiona in continuare vestitele scoli de muzica sau atelierele de broderii si de scris carti. Ca si alte biserici din zona, Putna este construita in cunoscutul stil moldovenesc care preia unele elemente gotice si le adapteaza la formele si necesitatile traditiei bizantine. In mod firesc, biserica Putnei pastreaza spatiile arhitecturale ortodoxe consacrate: pridvor, pronaos, camera mormintelor, naos si altar.
Putna a fost de la inceput manastire de calugari, fiind cea mai veche asezare manastireasca din Bucovina care a functionat neintrerupt in pofida evenimentelor nefericite prin care a trecut de-a lungul timpului. Amintim cele trei incendii (din 1484, 1536 si 1691, ultimul provocat de invadatori), pradaciunile din 1622 (talharii din Bistrita), din 1653 (cazacii lui Timus Hmelnitki), din 1691 (lesii lui Ioan Sobieski), din 1739 (trupele rusesti), precum si cutremurele, cel mai devastator fiind acela din 1739. In anul 1653, profitand de certurile pentru domnie din Moldova, are loc o navalire a cazacilor care ataca si jefuiesc biserici si manastiri din tinutul Sucevei; ajungand la Putna, acestia prada biserica ce se afla in plin santier de restaurare si deterioreaza grav incinta manastirii. Reconstruirea bisericii a fost inceputa in 1654, in timpul domniei lui Gheorghe Stefan (1653-1658), si finalizata in anul 1662, in perioada domniei lui Eustatie Dabija (1661-1665), pe temelia vechiului locas, respectandu-se forma si proportiile initiale. Anul 1775 pregateste o noua incercare pentru pamantul Bucovinei: ocupatia austriaca ce va dura pana in 1918. Cu toate presiunile curtii de la Viena, Putna a reusit in continuare sa aiba un rol major in pastrarea si intarirea credintei si a constiintei de neam a romanilor.
In secolul al XVIII-lea, activitatea spiritual-culturala ca si lucrarile de refacere a intregului complex monastic au fost reinvigorate prin eforturile unui stralucit fiu al locului: mitropolitul Iacob Putneanul (+1778). Acesta este considerat al doilea ctitor al manastirii si este inmormantat in pridvor.
Lucrari de restaurare au existat si in urmatoarele secole, in acest sens remarcandu-se activitatea arhitectului austriac Karl Romstorfer, care a incercat in 1901-1902 sa restituie aspectul traditional al bisericii, grav alterat de unii dintre conationalii sai. Intregul asezamant va fi restaurat, pe etape, intre anii 1955 si 1988. In acest interval s-a renovat Turnul Tezaurului (singura constructie stefaniana ajunsa pana in zilele noastre), s-a reamenajat caMuzeu vechea Staretie, s-au refacut chiliile monahilor si s-a rezidit Casa Domneasca.

  
Turnul Tezaurului a fost construit si amenajat de voievod pentru a putea adaposti si transmite mai departe, prin vremurile tulburi, odoarele lucrate de monahii putneni. Asa s-a ajuns ca in 1976 sa se amenajeze un foarte bogat muzeu manastiresc, care adaposteste una dintre cele mai importante colectii de broderii bizantine din intreaga lume. Vechile manuscrise, broderiile lucrate in fir de aur, argint si matase, obiectele din metale pretioase ne dau o imagine vie a ceea ce insemna atunci puterea creatiei intemeiata pe credinta. De asemenea, sub streasina vestica a bisericii pot fi vazute si doua clopote ramase de la Sfantul Stefan.
In perioada comunista, decretul 410 din 1959 a dat o grea lovitura monahismului romanesc. Aproximativ 75% din vietuitorii manastirilor au fost expulzati si “integrati” in viata sociala. Chiar si in astfel de timpuri, au reusit sa ramana in manastire calugari jertfelnici (arhimandritii Pimen, Gherasim si Iachint, ieroschimonahul Chesarie, monahii Marcu si Ioan).
Dupa 1989, s-a produs o reintinerire a monahismului romanesc. Calugari si frati veniti din toata tara continua la Manastirea Putna traditia monahala rasariteana. Au fost reinfiintate traditionalele ateliere de iconografie si sculptura in lemn din care se ivesc adevarate opere de arta.
Sfintii a caror moaste se afla aici (Sfintii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan, Sfantul Daniil Sohastrul, Sfantul Pantelimon, Sfantul Nectarie de Egina, Sfantul Ghenadie si Sfantul Mare Mucenic Gheorghe), ii ocrotesc pe credinciosii ajunsi la Putna.
In exteriorul bisericii, in partea dreapta a altarului, se afla locul de odihna al Sfantului Ierarh Iorest, calugar putnean ajuns Mitropolit al Ardealului, in timpul progoanei religioase declansate de maghiarii calvini. Inlaturat din scaun si intemnitat, Sfantul s-a intors in cele din urma la Putna si s-a mutat la Domnul, in anul 1678. Biserica Ortodoxa Romana l-a canonizat in anul 1955, randuind praznuirea sa in ziua de 24 aprilie.
Alte locuri sfintite care aduc o contributie insemnata la mentinerea frumusetii duhovnicesti a tinutului sunt: bisericuta de lemn a lui Dragos Voda, considerata cea mai veche din Europa, aflata in cimitirul satului; chilia sapata in piatra a Sfantului Daniil Sihastrul; Manastirea Sihastria Putnei.
In anul 2001, cunoscutii pictori Mihail si Gavril Morosan au inceput pictura bisericii in fresca cu foita de aur. Biserica nu mai fusese zugravita de peste 300 de ani. In anul 2010, pe 15 august, de Sarbatorea “Adormirii Maicii Domnului”, care este si hramul manastirii Putna, a avut loc sfintirea noii picturi a bisericii, slujba fiind oficiata de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, impreuna cu alti Inalti Ierarhi.

Mănăstirea Voroneț (scurt istoric)

Mănăstirea Voroneț

       Scurt istoric. 
          A fost construita intre 26 mai-14 septembrie 1488 de Stefan cel Mare si Sfant. In 1547 i s-a adaugat pridvorul (pictat in exterior), sub obladuirea Mitropolitului Grigore Rosca. Manastirea a fost populata inca de la inceput cu calugari. Viata monahala s-a intrerupt in 1785, dupa anexarea Bucovinei de catre Imperiul Habsburgic, cand manastirea a fost desfiintata, iar chiliile distruse. Manastirea a fost reinfiintata in 1991, viata monahala fiind reluata cu obste de maici, avand-o ca stareta pe Stavrofora Irina Pantescu.

          Detalii tehnice de constructie a bisericii:
          Este o constructie din zid de piatra, gros de peste un metru, in forma de cruce, cu interiorul impartit in altar, naos, pronaos si pridvor inchis. Altarul este luminat de o fereastra mare la rasarit si cate una mica pe laterale. Catapeteasma este din lemn de tisa aurit, usile imparatesti fiind o adevarata capodopera de sculptura in lemn). Naosul, cu absidele putin pronuntate in adancime si delimitat de pronaos printr-un zid de peste un metru grosime care lasa o deschidere cat o usa obisnuita. Deasupra este o turla mare, circulara, luminata de patru ferestre. De mare pret este copia tronului Mitropolitului Grigore Rosca; se nadajduieste ca va veni odata acasa si tronul original. Pronaosul este luminat de cate o fereastra pe fiecare parte. In dreapta este mormantul schimonahului Daniil, primul staret al manastirii, praznuit in calendarul Bisericii Ortodoxe la 18 decembrie.
          Pronaosul a fost pictat in 1550, prin grija Mitropolitului Teofan, asa cum arata inscriptia de deasupra usii naosului: „Acest pronaos l-a infrumusetat si aurit Teofan Arhiepiscopul Moldovenesc in 7058 (1550) luna iulie 21 - Vesnica lui Pomenire”. Tot in pronaos este traducerea pisaniei de la intrarea în tinda: „Io Stefan Voievod prin mila Lui Dumnezeu gospodar al tarii Moldovenesti, fiul lui Bogdan Voievod, a inceput acest hram la manastirea Voronet in numele sfantului, vestitului si marelui mucenic si purtatorului de biruinta Gheorghe, in anul 6996 luna mai 26 Luni dupe Pogorarea Sfantului Duh si s-a sfarsit in acelasi an luna Septembrie 14-1488". Pronaosul este separat de pridvorul inchis (tinda) printr-un zid gros de peste un metru, cu o deschidere mai inalta si mai larga decat cea de la naos. Geamurile din altar, naos, pronaos, sunt inguste, fixate in cadru metalic, prevazute cu grilaje metalice. Intre pridvor si pronaos este o usa masiva din lemn. Pridvorul este luminat de doua ferestre mari, una la sud, alta la nord. Intrarea se face prin sud pe o usa masiva din lemn. Pardoseala este din lespezi de piatra. Acoperisul este din tabla zincata pe astereala (captuseala din scanduri asezata pe un schelet din lemn, pentru a sustine invelitoarea unui acoperis) din lemn, cu streasina larga de peste 3m.

          Pictura.
          Manastirea Voronet este numita Capela Sixtina a Orientului pentru marea fresca de pe fatada vestica numita „Judecata de Apoi”.
          Albastrul de Voronet este considerat de specialisti ca unic in lume si cunoscut ca si „rosul lui Rubens” sau „verdele lui Veronese”. Pe fondul albastru este reprezentat „Arborele lui Iesei" sau „Genealogia Mantuitorului nostru Iisus Hristos", iar pe coloane sunt pictati filosofii greco-latini.
          Sunt cautati cu privirea in mod deosebit Aristotel si Platon, iar pe absida laterala retine atentia figura ascetica a Sfantului Onufrie. In stanga usii de la intrare este chipul aureolat al Sfantului Cuvios Daniil Sihastrul. Deasupra usii strajuieste icoana „Deisis". Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Judecatorul Atotdrept priveste cercetator pe toti cei care trec pragul bisericii. In dreapta si în stanga Sa, Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul mijlocesc milostivirea pentru noi oamenii. Pe contrafort este pictat Sfantul Mare Mucenic Gheorghe patronul manastirii, iar pe primele randuri ale acestui ansamblu de pictura putem vedea Acatistul Sfantului Nicolae si, mai jos, Acatistul Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava. Pictura exterioara a fost executata de mesterul Marcu.
          In pridvor pictura prezinta sinaxarul (calendarul) crestin-ortodox, iar pe multe icoane se vad semne si zgarieturi, consecinta a peste 200 de ani de pustiire. Deasupra usii de la intrarea in pronaos se afla o minunata icoana „Dulcea Imbratisare" si mai sus inscriptia in piatra (pisania) care precizeaza numele ctitorului si timpul inaltarii manastirii. Tabloul votiv al intemeietorului se afla in naos infatisand pe Maria Sa, Stefan cel Mare si Sfant (pictat in anul 1496) impreuna cu Doamna Maria Vochita si Bogdan mostenitorul, inchinand manastirea Mantuitorului Iisus Hristos, prin mijlocirea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, pentru a-i multumi ca 1-a ajutat in lupta impotriva cotropitorilor turci.
          Privind tabloul votiv si ascultand clopotele daruite de voievod manastirii inca de la intemeiere, clopote care trase de vietuitoare cheama de peste veacuri numele ctitorului... Stefan Voda... Stefan Voda... ca intr-o vesnica pomenire, ne simtim legati, prin firele nevazute ale credintei, de inaintasii nostri.
          Pictura din naos si din Sfantul Altar, innegrita sute de ani de fumul lumanarilor, asteapta sa fie restaurata. Dupa primele probe de curatire, facute de specialisti, se zaresc culorile originale bine conservate. Este o lucrare pretentioasa si costisitoare, care urmeaza sa fie facuta din donatiile statului roman precum si donatiile turistilor, ale credinciosilor straini si romani care iubesc Voronetul.
          Clopotnita se afla la 20 m sud de altarul bisericii. Este o constructie din zid de bolovani de piatra, cu gang de intrare, acoperita cu sindrila.
          Cladirea pentru staretie si chilii este construita la 100 m sud de biserica. Curtea manastirii este pavata cu dale de piatra. Zidurile inconjuratoare ale incintei sunt de asemenea din bolovani de piatra. De jur imprejurul acestor ziduri sunt prispe din piatra, late de 25 cm, inalte de 80 cm.
          Monument UNESCO, expresie artistica a credintei noastre, a rafinamentului si gustului pentru frumos al neamului nostru, sfanta manastire Voronet indeamna la reculegere, incanta inima si mintea privitorului ce ajung aici din toate colturile tarii si ale lumii.
          Manastirea Voronet este cunoscuta in cultura poporului si prin Codicele si Psaltirea de la Voronet, texte copiate in secolul al XVI-Iea.